the end where i begin...

Marea a văzut atîtea... M-a urmărit crispandu-ma la simţirea intepatoarelor muchii ale scoicilor pisate, infasurandu-mi esarfa mai strîns la gît,visînd, admirandu-i valurile, plimbandu-ma sec, descoperind prieteni, si mai ales iubind...E singura ce-mi stie temerile, aspiratiile, slabiciunile... Tăcută sau furtunoasa, a privit momentul cînd m-am întins pe mal savurand un sărut, cînd mi-era frig, cînd mi-era teamă, cînd mi-era dor.. Îmi stie mersul vieţii,dar probabil nu-mi va dezvălui destinul. Mi-ar trebui ani intregi ca sa-i pot descifra mişcarea valurilor, brizele, scoicile si algele împrăştiate aievea pe plajă..Nu-si doreşte sa aflu, îmi insufla curaj si putere sa descopăr singura,sau sa uit de aceasta obrăznicie, nu trebuie sa-mi cunosc calea. Trebuie sa mă las " purtată de val ",sa gust fiecare clipa fără a încerca sa o incadrez ca un semn, nimic nu e întîmplator, dar nici sută la sută hazardat.
M-as retrage undeva unde as putea-o privi zilnic, să-i salut fiecare unduire, să-i admir conturul.. dar momentan nu e posibil, mă scufund în alte zări..

A fost.

L-a chemat la ea.Nu il cunostea,dar simtea ca asa trebuia sa se intample.Asteptase prea mult, suspinase dupa-amiezi intregi, adormise plangand nopti la rand, nu, nu dupa el, ci din cauza altor lucruri.S-au privit de la distanta, atractia dintre ei era perceptibila numai din cauza pasilor ezitanti cand se apropiau unul de altul, invartindu-se in jurul unui cerc imaginar,urmarindu-se cu ochii dornici de o apropiere sau de un moment de sinceritate.L-a luat in brate,avea motive.El si-a lipit obrajii de ai ei, incinsi de incordarea momentului si ii cauta,cu ochii inchisi, buzele ce-i tremurau frenetic.S-a zmucit usor, ea credea ca se inseala,ca nu se va intampla.Dar s-a intamplat.Cele 4 buze au dictat un ritm la unison, energic, timid si totusi, neintrerupt.Limbile lor schitau acelasi dans suav,apoi s-au retras usor....s-au privit si au ras.Erau fericiti.Dar el devenea nerabdator.A tras-o spre el din nou si au cazut in patul ei micut.A strans-o la piept, trupul ei se frangea in bratele lui ferme,dar inca de copil.La 16 ani,stia sa o induca in eroare, o zapacea, era indraznet,apoi ezitant.Ea se retragea cand jocul i se parea prea incitant, dar insista cand el era rece, ii lipsea apropierea gurii lui, nu vroia sa-l scape din palmele-i micute,si-l imagina ca pe-un fragmentel din Univers,atunci indispensabil.O refuza, zambea usor, iar ea se smiorcaia. Atunci venea din nou la ea, isi apropia buzele de obrajii imbujorati si o saruta usor. O imbratisa si o tinea in poalele sale aparent fragile,in realitate rezistente.Ii modela pozitia trupului de parca ar fi fost argila vie si n-o lasa sa mai piarda vreun sarut.O saruta lung, o amagea pupand-o, radea de imbufnarea-i copilaroasa, ii zambea si o saruta sincer,de dor,desi o simtise si acum 1 minut.Spunea ca pleaca, dar era o minciuna.Mai statea inca 30 de minute,nevrand sa o paraseasca. Asa s-a intamplat timp de o luna.. Timp in care confuzia il acapara.Uita ce simte,defapt nu stia. I se lumina chipul cand o vedea,insa dupa un timp devenise distant.Nu vroia ca ea sa sufere,cel putin pretindea.Ea nu ii cunostea problemele,il lasa in pace,nu insista.Dar i-a soptit intr-o zi,la ureche:
"Nu vreau sa suferi... nu te merit..esti ce am mai bun, dar pentru tine nu voi fi vreodata suficient"
Ea i-a spus,disperata,ca se inseala,ca tine la el,ca nu vrea sa-l piarda...Dar el avea dreptate...Si a suferit mai putin decat s-ar fi asteptat.Ramane in sufletul ei ca o dragoste neterminata,dar abundenta.Pana atunci,nimeni n-a mai iubit-o astfel,desi nu i-a marturisit.Vorbele-s uneori in vant, chiar si faptele,dar el s-a purtat incredibil cu ea,a purtat-o pe culmile zambetului si ale fericirii.Tot ce le-a ramas e o prietenie fragila,dar de care incearca sa se tina ca de un ultim fir al panzei firave dintre ei, una imaginara ce-i desparte, insa,in acelasi timp, este precum un mic pod intre doua fiinte diferite.

N O R I

Griul-cenusiu,praful vietii,impuritatea naturii, este diluat de particulele firave de nori si rasfrans pe cer. Pare o patura..o masca a adevarului,sau poate,dimpotriva,o reflectie a unei vieti reale.Oglinda sufletelor de pe Pamant,ingreunate de griji de tot felul,inutile sau bine motivate; e acoperita de mii de straturi de praf,reprezentate in plan ceresc prin nori grei, negriciosi,cu aspect de fum dens.
Nostalgia ma napadeste iar... ca de obicei.Visez cu ochii pe jumatate inchisi la acei nori mari,albi, clasicul adjectiv atribuit:pufosi, somnul ma fura... Dar acel cer "senin" imi e intiparit pe retina. Mi-e dor sa privesc miscarea norilor ca niste limbi ale ceasului aerian.Nu e alt timp,desigur, este o transfigurare a celui nesuferit,de pe pamant, intr-unul calm,linistit,rareori grabit, din univers.
Textura acelor nori este incomparabila... Nu pot fi numiti pufosi, nu ii poti atinge, nu ii poti compara cu o perna oarecare sau cu un iaurt sau mai stiu eu ce.. sunt doar apa sub forma de..gaz,de vapori inchegati.PAR pufosi,insa doar imaginea lor e asa. As incerca sa iau o frantura dintr-un nor..dar m-as alege cu o lacrima rece intr-o palma calda. Precum un vis dulce si indepartat ce,odata atins, se sfarama si dispare,lasand un gust amar. Ramanem insa la viziunea noastra,la presupunere.Sunt pufosi. Sunt roz.Si viata poate fi roz. Doar la figurat.Ca si norii.Norii sunt roz din cauza Soarelui.Soarele ii manipuleaza, ii stropeste cu culorile dorite, ii pateaza, ii albeste, ii inveseleste, ii risipeste,ii aduna cand el fuge..
Dar cand cerul e fad? Gol? Este ca un om dezbracat si lasat in frig. Nemiscat, sta si priveste lumea din juru-i,aproape tremura,respiratia sa ne sufla parul in vant,ne dezorienteaza pana si pe noi.
Revenind la o imagine mai frumoasa,morii de apus.Ar trebui sa vesteasca sfarsitul unei zile dar ...nu.Sunt inceputul unei altfel de existente.Cea nocturna.Sunt puternici, viu colorati,,petrec pana in ultima ora la care mai pot fi vazuti.Incita privitorii prin spectacolul lor de culori exotice,aduc un colt de ecuator in fiecare din noi. Insa noi nu ii percepem atat de exuberanti,asociiandu-i cu romantismul, nostalgia....

ce pot sa mai adaug? ... numai stiu, am secatuit.pana si cerul a fugit din mintea mea. e noapte