Uneori mă întreb (recent, aproape zilnic) dacă e normal să iubeşti în alţii ceea ce în general urăşti.Perfecţionismul este conceptul cel mai stupid pe care-l tot întâlnesc de când sunt la liceu, toată lumea vrea esee, sinteze, calcule, prezentări, referate perfecte, încadrarea în tipare dar totodată originalitate. Nu spun că e imposibil, dar uneori.. nu poţi face faţă.Însă, în sfera mea emoţională, ca să zic aşa, am întâlnit două persoane care răzbat prin aceste bariere, le sfărâmă şi au succes.Au propriile viziuni, dar rezultate apropiate.Pe scurt,reuşesc.Privesc frecvent tot ce îi solicită ca pe nişte competiţii la care participă selectiv,asigurându-şi aproape în totalitate câştigul.
Dar eu nu sunt aşa.Tot mai des, mă forţez să-mi duc forţele brute la extrem, să-mi testez mentalitatea neinfluenţată de cărţi şi exerciţii, să fac totul benevol, la încercare, fără pregătire. Să mă arunc cu capul înainte,suportând consecinţele.Totuşi, cine e dezamăgit în final ? În cel puţin 60% din cazuri, ceea ce mă decid să fac nu corespunde dorinţei mele iniţiale.Asta-i un fel de criză de personalitate, alţii sigur ar numi-o altfel dar mă abţin :))
Revenind la primul rând al acestei postări. La El şi la Ea.. iubesc ceea ce eu nu admit: perfecţionismul, minuţiozitatea, şi în cazul lui, aproape implacabila lui încredere de sine. Evoluţia e singurul drum comun pe care-l urmărim în definitiv,dar pe care îl parcurgem total altfel.Diferenţa majoră e că ei sunt în special străluciţi într-un domeniu,pe care se axează aproximativ exclusiv. Eu... prefer să le fac pe toate.Să îi mulţumesc pe toţi, să fiu mediocră +2, să fac 50% mai mult decât strictul necesar.Să am momente de strălucire pe alocuri,să am intervenţia potrivită la momentul potrivit Nu-mi doresc exclusivitate,ci omniprezenţă şi apreciere.
Ce mai am de zis? Cred că mi-ar folosi un reportofon sau ceva de genul ca să nu-mi mai uit ideile (sunt seri de heavy brainstorming care nu au alt rezultat decât acela că ajung total dată peste cap în faţa paginii goale de web).În fine, El reprezintă idealul pe care nu mi l-aş fi dorit niciodată să-l ating, am ajuns să realizez că nu avem aproape nimic în comun la unele aspecte cotidiene, şi totuşi... e tot ce am nevoie zilnic pentru a trece cu bine prin calvarul monotoniei zilelor de toamnă,iarnă, primăvară, vară.....

1 2 3 4.. (you know why and what..)

Hm...deci deja încep cu un dezavantaj pentru că nu poţi să stai până la 12 şi se cam duce farmecul.. dar nu contează. Ştii că nimic din ce fac nu e perfect,nu-s în stare nici să mă ţin de promisiuni cum trebuie, nu zic chestii la locul lor uneori, sunt aeriană şi fac multe prostii. Dar m-ai acceptat aşa cum sunt, proastă şi neglijentă şi neatentă.Şi ţi-am zis, regret că nu pot fi mai mult dintr-un ideal,m-ai schimbat cum nimeni n-a mai făcut până acum,dar nu realizezi asta.Probabil nu realizezi şi că vorbesc pe bune când sunt drăguţă,deşi înainte minţeam de mă încurcam în propriile secrete.Dar să revenim la tine,deşi cu greu mai pot vorbi doar de unul din noi,fără să amintesc ceva de celălalt.Mi-a intrat în reflex, aş zice că e un lucru bun.În sfârşit faci 15 ani, dar tot "pitic" rămâi, nu o să scapi de chestia asta:)),sorry honey.
Şi..ştii,mă gândesc la post-ul ăsta de aprox juma de an..şi aveam mii de idei..dar acum.. EMPTY.Nu mă pot gândi decât la faptul că aş vrea să fiu acum lângă tine şi să te strâng taaare taaare în braţe şi să mă prefac că sunt puternică şi să îţi ţip LA MULŢI AAAANI în ureche şi să sar ca tâmpita şi să mă alint.Dar, ghici ce? nu pot. ( mai ai de lucrat cu optimismul :"> azi îmi cam lipseşte )
Aproape că regret că am scris atunci mailul ăla, mi-am cam descărcat creierul în el..cred că aş avea milioane de căcaturi să-ţi tot spun, şi totuşi doar o certitudine : i so freakin' care about you !!!!



Aşadar ..LA MULŢI ANI în avans şi sper că mă vei suporta muuult timp de acum încolo >:D<>:D<>:D<>:D<

1,2,3 ..si gata

Mă simt ca Tudor Chirilă.Nu,nu ca aspect sau din punct de vedere vocal, dar simt că ,din punctul de vedere al sfârşitului verii,we are the same. Simt că s-a mai rupt o bucată din mine, am pierdut-o undeva printre alge, în timpul celor aproximativ 20 întâlniri cu marea.A mai trecut o vară, nu va mai fi alta la fel.Am citit undeva azi "timpul trece şi nu se mai întoarce"..nimic mai adevărat.Din acest timp rămânem cu amintirea unei secvenţe de-ale sale ,ce durează ..3 luni, şi-atât.Urmează alte 3 luni încărcate de nostalgie,când soarele doar te amăgeşte,te cheamă pe plajă doar ca să te spulbere vântul de la mal,să te izgonească înapoi între 4 pereţi,o cafea şi o scrumieră.Şi un laptop supraîncins.Apoi,dispare după nori grei şi albi, lăsând zăpada să anihileze orice urmă de regret, acoperind dorul cu plăpumi reci.Încă 3 luni şi revine,răspândind câteva raze,prelungind aşteptarea şi .... summer's here again.Până acum am adunat 16 veri,din care îmi amintesc doar 5,mai clar.Timpul mai are calitatea de a ambiguiza detalii irelevante(e mult spus, dar..).Vara asta ..a fost specială.Trecerea ei?Bruscă.Bruscă şi brutală.Toamna a venit cu o ploaie în toiul nopţii..şi-a şters toată căldura acumulată în trotuare,pereţi şi străzi. Măcar pe cea din interiorul meu a lăsat-o.O eman ,în sfârşit,către cine trebuie :)

LMA A!

Probabil că te aşteptai,sau poate că ai uitat că îmi place să scriu despre prietenii mei,în special despre cei care chiar au ceva de spus pe lumea asta.Împlineşti 16 veri, e primul an de când ne cunoaştem ..de când te apreciez.Cu puţin timp înainte să te cunosc mai mult decât din vedere,am scris despre o dorinţă de a mea,de a întâlni o persoană care-mi seamănă,atât ca nume, cât şi din punct de vedere al comportamentului.My wish came true..
Încă nu consider că îţi ştiu toate hobby-urile sau slăbiciunile,încă nu cred că aş putea să te înveselesc doar spunându-ţi 3 vorbe, încă nu mă pot considera atât de aproape de tine..
Dar momentele când dezbatem nişte subiecte care ne captivează,momentele când ne facem planuri ,momentele când bârfim şi noi un pic, momentele când te iau în braţe la şcoală aproape o pauză întreagă şi tu nu mă dai la o parte.... sunt unice.Sunt mai mult decât ai putea cere.Poate nu avem nevoie să vorbim zilnic, poate că ne-am sătura, poate că eu aş abera prea mult şi tu n-ai vrea să asculţi atâtea prostii,poate ... nu ştiu. But what we have right now is... wonderful.
Uneori nu vorbim şi zile întregi,dar să ştii că de uitat n-aş vrea să te uit vreodată. Eşti "TIZA"(ştiu că iubeşti acest cuvânt) mea, elevă eminentă,la română în special, cu ochi superbi şi fizionomie bine organizată, care a scăpat de naivitate,care se ţine departe de vicii şi îşi respectă principiile... şi pe care o iubesc, şi căreia îi urez un "cheer up" şi LA MULŢI AAAANI ! :* Şi îmi cer iertare că nu pot da mai mult din mine,dar uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie un prieten adevărat.

savin' me

Acum 2 zile m-am gândit că nu am mai postat nimic de ceva vreme,dar aş vrea să gravez un singur lucru în versiune cibernetică : I'm tired of being hurt and having no bandage to put on the wounds.

r e q u i e m

Am recitit un fişier cu planurile de vacanţă din vara 2009.. şi parcă nu-mi vine să cred că 3 luni s-au rezumat astfel: concert duffy,festival de film-scurt/lungmetraje; concert suie ,festivalu berii,concert el negro,concerte pe la cazino; mers in eforie si costinesti,contest sk8 park (in locul liberty parade)- adaug acum tabăra minunată Londra-Paris,cu ocazia câştigării unui prieten cum nu cred că voi mai găsi prea curând.Şi totuşi.. am iubit acea vară. Am făcut puţine dar....probabil momentele acelea ...le-am trăit intens.
Regret că mă schimb şi pierd acea calitate cu care mă mândream aşa mult acum doi ani: faptul că apreciam foarte mult lucrurile mici, că-mi păsa dacă cineva,oricine, îmi zâmbea şi ziua deja suna mai bine...

a nu ştiu câta leapşă

prima amintire: aveam în jur de 1 an,eram la bunica mea cu bunicul care a murit.. şi i-am mâncat un castravete murat şi râdea pentru că semănam cu el
prima poză în afară de cea de la botez:asta mama ştie,nu eu,dar probabil una în pătuţ :))
prima jucărie: cred că o pisică albastră din pluş. sau o maşinuţă roşie
primul tricou: habar n-am!!
prima bătaie: o palmă zdravănă la fund pe la 4 ani de la mama pentru că am spus că sunt prea bună pentru părinţii mei =))))
prima carte citită: cred că Fram,ursul polar :))
primul dinte pierdut:hmmm ştiu doar că mâncam ciocolată când mi-a căzut unul din faţă :))
primul lucru înapoiat: ştiu doar ceva de acum un an ..un buletin pe care îl găsisem pe jos..nu îmi amintesc ceva în particular din trecut
prima chestie de care mi-e rusine sa-mi amintesc: că am avut biberon până la 3 ani,mi se pare mult, nu ştiu de ce:))

primul contact cu animalele: pe la vreo 3-4 ani,cu pisicile bunicilor
primul caine: Blacky

prima poveste: probabil prin clasa a4a.. (ceva mai coerent)

primul job: daca se pot pune actiunile de voluntariat..
primul joc de noroc: poker pe cereale:))

primul lucru pe care l-am spus cand am venit de la scoala in prima zi: mi-e foame?? =)))))

primul sarut: hmm păi aici sunt 2 tipuri diferite :)) în clasa a5a.. apoi în a7a
prima poveste scrisa: printr-a 4a, a5a..

erase erase repeat stop rewind

Am găsit ceva prin imensul folder intitulat "downloads".Defapt, acel folder conţine o treime downloaduri şi restul poze şi melodii primite de la alţii,printre care Yiruma-river flows in you.Fiind interpretată la pian,singurul instrument căruia i-am ştiu cândva tainele, m-a cucerit iremediabil.Puţine sunete sunt mai profunde decât cele produse de atingerea acelor clape..Pulsul inimii mele urmăreşte notele, ascendenţa lor,coborând vertiginos spre tonuri mai impunătoare şi reci..
Îmi pare rău că mă decisesem să fiu puternică şi drastică,ca într-un final să fiu înduioşată de câteva acorduri ale unei melodii...care înseamnă un pic mai mult pentru mine.
Când mi-ai trimis-o,plângeai pentru că eram suparată pe tine...o ascultai într-una şi pe atunci realizai când greşeşti,omule,realizai şi îţi părea rău,te cunoşteam!! Şi acum aproape-mi stric fiecare seară aşteptând să îmi spui ceva, să recunoşti că ai greşit şi că vrei să fim ca înainte..te-am ajutat de câte ori am putut, m-ai susţinut de câte ori ai putut, dar se pare că timpul şterge amintirile destul de repede din mintea ta.Sau poate tu le ştergi.Aş vrea să ştiu un singur lucru: DE CE?
Lucrurile care te apasă îţi pot fructifica gândirea, sau,mai exact, amplifica.Poţi descoperi noi căi de rezolvare,dar şi alte variante nefavorabile.Oare ar fi mai bine să nu mai gândesc din moment ce îmi îndrept atenţia asupra proştilor ?Ştiu răspunsul,dar se pare că evit să recunosc concluzia.
Şi,pentru a schimba puţin calvarul acesta mascat (pentru că un rău chiar nu vine niciodată singur),voi scrie ceva în care promit că voi începe să cred : începând de mâine, este vara MEA. (nu îmi doresc să fie interpretat la modul egoist, ci la modul independent)

P.S: clasa 9D dispare mâine, dar peste 3 luni ...bun venit 10D!

nu pot mai mult

Love is like the foam from the bath: once you've got it, it covers all your body and enters beneath your skin and you feel like sharing it with anyone for a while,but then it starts to fade away.At last,you end up being nothing but naked.
I don't wanna let go,nor to run away.I'd like to stay,please.. and not to wait any longer.I don't have enough energy to get by or to keep waiting.I want ALL or SOMETHING.

încredere

Am mari probleme cu acest..sentiment sau ce naiba o fi.Într-o lume atât de plină de rahat, oameni care joacă teatru, perfizi, falşi şi alte adjective care umplu societatea de "frumuseţe" şi "democraţie", chiar nu mai ai cui să te destăinui, cu cine să fii tu şi cu cine nu.
Poate tu eşti sincer cu cineva, îi detaliezi tot ce te frământă, te ajută etc.. dar nu îţi spune adevăratele sale probleme,menţionând numai lucruri mărunte,dar lănsând totuşi subtile apropouri ,foarte interpretabile,de altfel.De aici, situaţia se complică:mai are sens să împovărezi acea persoană cu frământările tale din moment ce ajutorul nu e reciproc? Oricât de insensibil ai fi,tot te-ai simţi stânjenit dacă ai primi mereu sfaturi de la cineva care pretinde că nu are nevoie de nimic în schimb, pe niciun plan.Bun samaritean sau lipsă de încredere?
Poate cineva îţi e foarte apropiat, puteţi dezbate atât probleme de interes personal, cât şi comun, în mod egal.Dar la un moment dat face ceva neaşteptat,îşi cere scuze,repetă acest lucru şi cu altcineva.Rău voitor sau lipsă de încredere?
Poate erai excesiv de introvertit,apoi maturizarea îţi întoarce personalitatea la 180 de grade, spunând prea multe,peste ceva timp mutându-te undeva pe la mijloc.Treci ceea ce spui prin nenumărate filtre, dar materialul finit e nesatisfăcător,nereproducând ceea ce vroiai defapt să comunici.Ce alegi: să spui fix primul lucru care-ţi trece prin cap sau analizezi fiecare cuget în parte?

Şi,pe final, ai încredere in ce vrei tu sau ce vor alţii ?

Ce e rău ..

E rău să nu mai simţi acei minunaţi fluturaşi în stomac, să ii fii pierdut undeva prin martie,nu se ştie anu',dar să-i mai regăseşti din când în când,gâdilându-ţi uşor lobul urechii, înfăşurându-ţi braţele cu drag de gâtul cuiva, şoptindu-ţi "iubeşte!".Apoi îi rătăceşti iar şi iar...Dar momentele când te însoţesc sunt cele mai dulci,pentru că străluceşti.Pentru că zâmbetul ţi-e profund şi sincer, pentru că eşti fericit.Şi îţi crează cel mai fain sentiment de free fall, unul în care te încumeţi după insuficiente cugetări, uitând că nu întotdeauna o să cazi pe moale.Că te poţi izbi de ziduri invizibile dar indestructibile, şi că te doare enorm. Orbeşte,doar ca să simţi vertijul ăla după care unii s-au săturat să tânjească,exemplul cel mai relevant fiind ...eu.







Depressions are no good.

nu am nimic!

Nu am nimic.
Decât un pahar plin cu apă şi un telefon zgâriat.

Nu am nimic.
Decât mii de lacrimi în ochi, o durere de cap şi caietele de matematică întinse pe masă.

Nu am nimic.
Decât un id de messenger, un blog, un hi5, 10 Gb de muzică şi 20 de amintiri.

Nu am nimic.
Decât o melodie care stă pe repeat câteva ore bune, cuvintele profesoarelor care mi se învârt ameţitor în cap şi o tuse incredibil de enervantă.

Nu am nimic.
Decât ideea asta preluată din "Trip", puţin modificată, gust de cireşe amare în gură, imaginea pachetului rupt şi glasul pe care l-am tot auzit de-a lungul ultimelor 6 luni: "Andrada, şi tu ?"

Nu am nimic.
Decât un profund resentiment, o puternică repulsie faţă de vicii şi faţă de persoanele care nu pot spune stop.Inclusiv faţă de mine.

Nu am nimic.
Decât reproşurile mele, cele ce vor urma de la alţii şi cele neauzite,dar existente.

Nu am nimic.
Decât o mână de prieteni care mi-au dat milioane de motive să nu mai plâng, milioane de motive să cred că nu e aşa de rău, milioane de motive să fiu puternică şi să îmi controlez emoţiile.

Nu am nimic.
Decât încă o prietenă în aceeaşi situaţie.

Nu am nimic.
Decât altă prietenă tristă, cu motive mai întemeiate, pe care n-am putut s-o ajut.

Nu am nimic.
Decât credinţa în ambiţia care odată mă caracteriza.

Nu am nimic.
Decât speranţa că va fii bine.

Nu am nimic.
Decât miliarde de motive să zâmbesc.

Nu am nimic.
Decât.... TOTUL.

SS16

Azi am chef să plâng. Să plâng pentru că o dată în viaţă fac 16 ani, o dată în viaţă o să mi se cânte aceeaşi melodie de 5 ori, deoarece uitaseră că au mai făcut asta.
Am plâns pentru că n-am luat cd-ul pentru proful de fizică şi am stat în vestiar. Pentru că m-a sunat cineva la care nu mă aşteptam şi totuşi pretindea că nu ştia. Şi din multe alte cauze.
Dar totuşi, iubesc. Iubesc tot ce mă înconjoară.O dată în viaţă ai parte de asemenea bucurii şi,în acelaşi timp,schimbări de situaţie.Şi nu-mi pasă că am plâns în ziua când trebuia să râd, şi nu-mi pasă că sunt şi puţin dezamăgită, şi nu-mi pasă că azi arătam ca dracu pentru că nu mă machiasem şi nu îmi aranjasem părul prea bine,şi nu-mi pasă că n-am dat toate bomboanele, şi....
Şi m-am gândit la întrebarea banală pe care şi eu o pun altora: " cum te simţi la X ani?" .Păi..mă simt la fel.Sincer.Doar dacă te gândeşti că te schimbi o să ajungi să crezi în asta.Eu una simt că sunt mai sensibilă.Şi mai urâtă.Şi mai deschisă.Şi..
Şi vă iubesc..De ce?Pentru că meritaţi (ralu&co)

dar azi ..?

Ieri:


mi-era dor să vorbesc cu multă lume pe net;
aveam chef să ascult Almost Lover;
nu vroiam să-mi învăţ la română şi biologie;
credeam că totul mi se cuvine;
aşteptam să fie dimineaţa de 4 martie ca să îmi stea păru' mai bine;
făceam abdomene şi deodată am bufnit în râs din cauza înregistrării de la revelion ;


Astăzi:



nu am chef să aud aproape de nimeni şi nimic;
vreau să plec la munte într-o oră
îmi doresc să nu mai dârdâi de frig
m-am săturat să fiu alergică la ciocolată
simţeam nevoia să beau o cafea
am făcut un unit la engleză
m-am decis să învăţ la română pt luni



Mâine:
nu ştiu ce va fii.....

Vrei să fii fericit?

"fericire-i când iarba apare
fericirea e ca raza de soare,
fericire-i o sticlă de vin,
fericire e cerul senin,fericire e când îţi-amintesti
cât de fericit eşti când iubeşti.."


Cred că vă sunt cunoscute versurile.. şi totuşi, fericirea este un subiect controversat.Probabil e prea mult spus, dar e un sentiment pe care oricine îl simte aproape zi de zi,uneori nesesizând sau neluându-i în seamă apariţia.
Ajungi să fii fericit doar după ce bei un pahar cu bere, după ce urmăreşti cum fumul pe care îl expiri din plămâni se ridică la cer în urma unei trageri îndelungate dintr-o ţigară,după ce te învălui şi îmbibi în mirosul acela insuportabil şi totodată plăcut de ars,după ce răsufli uşurat când scapi de câinii care te-au alergat vreo 20 de minute în apropierea blocului, după ce te săruţi în sfârşit cu mai-mult-ca-amicul tău, în timpul unui film pshihologic,după ce vorbeşti vrute şi nevrute cu prietenul cel mai bun între orele 22 şi 1,după ce iei în sfârşit un 9 la mate, când un semestru întreg ai ţinut-o numai şi numai în mediocrele note de 6 şi 7,după ce scapi de griji şi fugi la munte sau la mare....
Fericirea e o evadare din cotidian.Cotidianul este fad,nul,neutru,fără trăsături distinctive.Tu..noi, îl schimbăm după bunul plac,adaptându-l la mulajul proaspăt creat de mintea aia care,în restul timpului rămas,debitează numai prostii.Şi ajungi să crezi prostiile alea pentru că te alimentează când rămâi gol de conţinut,când nu mai ai nici măcar nişte fluturi în stomac, când nu mai poţi să zâmbeşti fără motiv,şi pentru că nu poţi să fii fericit tot timpul.Dar de ce?Pentru că nu îţi stă în fire,pare dubios, sugerează că totuşi ţi s-a întâmplat ceva de rânjeşti cu gura până la urechi.Şi dacă nu s-a întâmplat? Ce le pasă,tot te vor bârfi pe la spate şi-şi vor pune semne de întrebare.Dar ţie ce îţi pasă ?

69th

Iar eu am preluat această leapşă de la Andradaa:D (scuze că nu pot să pun link da's cam neîndemânatică azi)


principala trăsătură a caracterului meu: ambiţia (dar nuumai când îmi doresc să fac ceva extrem de mult)

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: abilitatea de a-mi putea oferi momente frumoase,poate originalitatea.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: amabilitate+inteligenţă+sinceritate

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: în principiu, că mă fac să uit de problemele mele.Şi pentru că îmi oferă mici momente care pentru mine înseamnă mult mai mult de atât

Principalul meu defect: uneori lenea.. şi faptul că sunt uşor influenţabilă.

Ocupaţia mea preferată: iubesc să merg mult pe jos (atât cât îmi permit condiţiile meteo),să citesc şi să călătoresc

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Cred că ar fii destule..în general, ce implică moartea asociez imediat cu nefericire.

Ce-aţi vrea să fiţi: îmi doream chirurg.. dar cred că aş opta pt jurnalism sau relaţii internaţionale.. cum am spus, vreau să călătoresc

Ţara în care-as vrea sa locuiesc: Anglia, Londra. sau România,Bucureşti,dacă nu îmi permit

Culoarea preferată: mov, verde închis

Floarea preferată: Zambila ..dar şi trandafirul şi nufărul :D

Prozatorii mei preferaţi: pot spune că îmi place stilul lui Marc Levy, modul cum descrie George Călinescu.. şi în rest, am citit doar câte o carte scrisă de un autor anume şi mi-ar fii greu să-i enumăr,dar m-au impresionat Andrei Ruse, Christine Angot, Mihail Sebastian,ş.l.p.c
Poeţii mei preferaţi: nu mă omor cu genul liric...dar mi-au plăcut poeziile scrise Al.Căprariu(incluse în volumul Marea Autobiografie)

Eroul meu preferat: n-am niciunul în minte

Eroina mea preferată: Coco Channel-dacă poate fi considerată o eroină

Eroii din viaţa reală: nu îmi plac comparaţiile supranaturale,ca să zic aşa..

Bautura şi mâncarea preferate:orice de la starbucks!! şi.. cred că buleţii de caşcaval făcuţi de mama Ralucăi.. cartofi prăjiţi.. salate.. nu ştiu,depinde de pofte

Numele preferat: fără pupincurism, întotdeauna mi-a plăcut numele Raluca

Ce detest cel mai mult:falsitatea-cu tot ce poate cuprinde

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: nu mă pasionează DELOC istoria

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Un nas mai drăguţ

Cum aş vrea să mor: aici am multe condiţii, să fiu bătrână,istovită de viaţă,dar să nu mor plângând,nu sufocată, în orice caz nu înecată, şi rapid, fără să ştiu,să fie something from inside,fără durere

Starea de spirit actuală: uşoară somnolenţă

Deviza mea: mi-a rămas una în cap.. un vis visat împreună devine realitate.Interpretabil .

Letter

Dragă Tu,




Nu ţi-am mai scris de mult timp.Defapt,nu ţi-am scris niciodată.Nu am avut suficientă forţă să îţi spun nimic nici în faţă,nici printre rânduri.M-am ascuns după pereţi groşi de sticlă, după paravane transparente, după o foaie de hârtie sau,poate,doar după nişte simple cuvinte cu tentă ambiguă.Am încercat să îţi sugerez ce simt, ce gândesc,dar eşti prea orb sau insensibil să pricepi.Sau poate doar te prefaci.Poate suntem într-un infinit joc de v-aţi ascunselea, în care niciunul din noi nu numără până la 100 din 2 în 2,ci doar fugim unul de gândurile altuia,printre copaci şi blocuri gri, umezite de ploaie.Probabil ne aflăm într-o incertitudine continuă, ezităm să acceptăm nişte situaţii sau doar ignorăm adevărul sau soluţionarea.Minciunile sunt dulci,dar devin dureroase când le cunoşti natura.

Dar m-am hotărât să înfrunt curentul.Mi-au ajuns serile când adormeam gândindu-mă cum să îţi spun anumite lucruri fără să te sperii şi să te îndepărtezi.Mi-ai fost alături când am avut cea mai mare nevoie, m-ai făcut să termin cu prostiile de adolescentă rebelă,mi-ai înseninat gândurile şi m-ai făcut mai optimistă.Şi îţi mulţumesc enorm.Mi-ai oferit cele mai frumoase clipe,de la plimbat pe plajă la sărutat în scara blocului şi în apele de un albastru-verzui ale mării,m-ai făcut să zâmbesc când credeam că nu mai are rost,m-ai făcut să plâng spunându-mi că nu merit unul ca tine şi mi-ai acordat un pupic părintesc pe frunte când aveam nevoie să fiu puternică.

Dar m-ai şi distrus până la ultima bătaie a inimii făcând ce urăsc cel mai mult, m-ai dezamăgit uitând de mine şi tratându-mă ca pe oricare alta, dorindu-ţi plăceri carnale mai presus de o relaţie normală,uitând să îmi urezi "La mulţi ani!" de ziua mea şi ignorându-mă săptămâni întregi.

Am devenit şi eu rece,pentru câteva luni.Nu am mai putut accepta pe nimeni,refuzând să mai suport acelaşi clişeu al relaţiilor adolescentine.Dar te-ai întors,mai mult sau mai puţin, la început revanşându-te pentru momentele de ignoranţă, apoi greşind din nou.Uman!

Un singur reproş am pentru tine: nu reprezinţi o singură persoană! Apari în toate formele posibile, te metamorfozezi relativ des, luând diverse chipuri, purtându-te aparent diferit, dar într-un final demostrezi un imbatabil,unic lucru : you're all the same ...




Cu incertitudine,

Eu

şi poţi să aaaai...

Poţi să ai 1000 de motive să fii apreciat,100 de opinii diferite în legătură cu un subiect,10 prieteni foarte apropiaţi, dar un singur lucru pentru care eşti in stare să-ţi dai viaţa.
Poţi să fii o piţipoancă cu 1000 de foşti iubiţi la activ, mulţi bani, genţi Luis Vuiton şi geci de la Adidas,dar tot vei fii înconjurată de persoane ce vor doar să te vadă cheală şi cu niciun leu în buzunar.
Poţi să fii un neurochirurg excelent, să fii făcut operaţii grele şi costisitoare,că tot vei plânge când un copil îţi moare în sala de operaţie, simţindu-i nervii cedând.
Poţi să ai cele mai bune rezultate din liceu în 5-8,să te iubească profa de mate,că la liceu tot ajungi să ai medii de 5 şi să fii în pragul corigenţei.
Poţi să ai o voce extraordinară, să faci mii de alte glasuri să vibreze la unison într-o sală de spectacol improvizată, că tot nu vei putea urca pe scena de la Romexpo pentru că nu ai pile la case de discuri sau organizatori.
Poţi să fii inteligent, smart-ass'ul găştii, cel ce are soluţii pentru orice, dar uneori tot nu ştii care e stânga şi care e dreapta.
Poţi să fii cel mai dur om de afaceri, să umblii cu bijniţari şi tot felul de persoane dubioase,că tot te va înduioşa un căţeluş care s-a aşezat frumos pe preşul din faţa vilei tale impunătoare.

Şi poţi să fii cel mai împlinit om de pe pământ, realizat pe toate planurile,să afişezi mereu un zâmbet cald şi sincer,să ai toate motivele să emani fericire, dar după 3 noaptea vei rămâne tot singur,cu pernuţa ta de când erai mic copil, şi tot pe ea o vei strânge în braţe ,la pieptul tău, şi tot ea va fi umărul pe care vei plânge când ceva nu merge bine,dorindu-ţi să nu te părăsească vreodată,în lumea asta plină de ignoranţă,inumanitate şi gânduri murdare.

AS A RULE...Optimismul...nu e întotdeauna o soluţie!

it's over. in this moment.then.....

To trust somebody equals to believe that a random person is perfect in every single way.I'm tired of forgetting big and small mistakes, ignoring the fact that (s)he lied to me, being indifferent and unable to show my feelings.I can't live without expressing what's on my soul, I can't live without hugging somebody, I can't live in a world full of mean,sick and mad things. I know what life's about..but sometimes I wish it had been sweeter.I wish to make the bitter taste of unpleasant moments disapear.I wish I could change the world.I'm day-dreaming right now, I used to touch the ground very often...



and still, I wish......