E rău să nu mai simţi acei minunaţi fluturaşi în stomac, să ii fii pierdut undeva prin martie,nu se ştie anu',dar să-i mai regăseşti din când în când,gâdilându-ţi uşor lobul urechii, înfăşurându-ţi braţele cu drag de gâtul cuiva, şoptindu-ţi "iubeşte!".Apoi îi rătăceşti iar şi iar...Dar momentele când te însoţesc sunt cele mai dulci,pentru că străluceşti.Pentru că zâmbetul ţi-e profund şi sincer, pentru că eşti fericit.Şi îţi crează cel mai fain sentiment de free fall, unul în care te încumeţi după insuficiente cugetări, uitând că nu întotdeauna o să cazi pe moale.Că te poţi izbi de ziduri invizibile dar indestructibile, şi că te doare enorm. Orbeşte,doar ca să simţi vertijul ăla după care unii s-au săturat să tânjească,exemplul cel mai relevant fiind ...eu.
Depressions are no good.
Un comentariu:
offf,ce minunat e post-ul asta. ma regasesc perfect in sentimentul ala pe care l-ai descris tu, mi-e dor de fluturasii mei,care "nu mai au stomac in care sa zboare"...
Trimiteți un comentariu