Am mari probleme cu acest..sentiment sau ce naiba o fi.Într-o lume atât de plină de rahat, oameni care joacă teatru, perfizi, falşi şi alte adjective care umplu societatea de "frumuseţe" şi "democraţie", chiar nu mai ai cui să te destăinui, cu cine să fii tu şi cu cine nu.
Poate tu eşti sincer cu cineva, îi detaliezi tot ce te frământă, te ajută etc.. dar nu îţi spune adevăratele sale probleme,menţionând numai lucruri mărunte,dar lănsând totuşi subtile apropouri ,foarte interpretabile,de altfel.De aici, situaţia se complică:mai are sens să împovărezi acea persoană cu frământările tale din moment ce ajutorul nu e reciproc? Oricât de insensibil ai fi,tot te-ai simţi stânjenit dacă ai primi mereu sfaturi de la cineva care pretinde că nu are nevoie de nimic în schimb, pe niciun plan.Bun samaritean sau lipsă de încredere?
Poate cineva îţi e foarte apropiat, puteţi dezbate atât probleme de interes personal, cât şi comun, în mod egal.Dar la un moment dat face ceva neaşteptat,îşi cere scuze,repetă acest lucru şi cu altcineva.Rău voitor sau lipsă de încredere?
Poate erai excesiv de introvertit,apoi maturizarea îţi întoarce personalitatea la 180 de grade, spunând prea multe,peste ceva timp mutându-te undeva pe la mijloc.Treci ceea ce spui prin nenumărate filtre, dar materialul finit e nesatisfăcător,nereproducând ceea ce vroiai defapt să comunici.Ce alegi: să spui fix primul lucru care-ţi trece prin cap sau analizezi fiecare cuget în parte?
Şi,pe final, ai încredere in ce vrei tu sau ce vor alţii ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu