A fost.

L-a chemat la ea.Nu il cunostea,dar simtea ca asa trebuia sa se intample.Asteptase prea mult, suspinase dupa-amiezi intregi, adormise plangand nopti la rand, nu, nu dupa el, ci din cauza altor lucruri.S-au privit de la distanta, atractia dintre ei era perceptibila numai din cauza pasilor ezitanti cand se apropiau unul de altul, invartindu-se in jurul unui cerc imaginar,urmarindu-se cu ochii dornici de o apropiere sau de un moment de sinceritate.L-a luat in brate,avea motive.El si-a lipit obrajii de ai ei, incinsi de incordarea momentului si ii cauta,cu ochii inchisi, buzele ce-i tremurau frenetic.S-a zmucit usor, ea credea ca se inseala,ca nu se va intampla.Dar s-a intamplat.Cele 4 buze au dictat un ritm la unison, energic, timid si totusi, neintrerupt.Limbile lor schitau acelasi dans suav,apoi s-au retras usor....s-au privit si au ras.Erau fericiti.Dar el devenea nerabdator.A tras-o spre el din nou si au cazut in patul ei micut.A strans-o la piept, trupul ei se frangea in bratele lui ferme,dar inca de copil.La 16 ani,stia sa o induca in eroare, o zapacea, era indraznet,apoi ezitant.Ea se retragea cand jocul i se parea prea incitant, dar insista cand el era rece, ii lipsea apropierea gurii lui, nu vroia sa-l scape din palmele-i micute,si-l imagina ca pe-un fragmentel din Univers,atunci indispensabil.O refuza, zambea usor, iar ea se smiorcaia. Atunci venea din nou la ea, isi apropia buzele de obrajii imbujorati si o saruta usor. O imbratisa si o tinea in poalele sale aparent fragile,in realitate rezistente.Ii modela pozitia trupului de parca ar fi fost argila vie si n-o lasa sa mai piarda vreun sarut.O saruta lung, o amagea pupand-o, radea de imbufnarea-i copilaroasa, ii zambea si o saruta sincer,de dor,desi o simtise si acum 1 minut.Spunea ca pleaca, dar era o minciuna.Mai statea inca 30 de minute,nevrand sa o paraseasca. Asa s-a intamplat timp de o luna.. Timp in care confuzia il acapara.Uita ce simte,defapt nu stia. I se lumina chipul cand o vedea,insa dupa un timp devenise distant.Nu vroia ca ea sa sufere,cel putin pretindea.Ea nu ii cunostea problemele,il lasa in pace,nu insista.Dar i-a soptit intr-o zi,la ureche:
"Nu vreau sa suferi... nu te merit..esti ce am mai bun, dar pentru tine nu voi fi vreodata suficient"
Ea i-a spus,disperata,ca se inseala,ca tine la el,ca nu vrea sa-l piarda...Dar el avea dreptate...Si a suferit mai putin decat s-ar fi asteptat.Ramane in sufletul ei ca o dragoste neterminata,dar abundenta.Pana atunci,nimeni n-a mai iubit-o astfel,desi nu i-a marturisit.Vorbele-s uneori in vant, chiar si faptele,dar el s-a purtat incredibil cu ea,a purtat-o pe culmile zambetului si ale fericirii.Tot ce le-a ramas e o prietenie fragila,dar de care incearca sa se tina ca de un ultim fir al panzei firave dintre ei, una imaginara ce-i desparte, insa,in acelasi timp, este precum un mic pod intre doua fiinte diferite.